Luni, 22 Septembrie 2014
Afacerile producatorului de tigla metalica Bilka s-au majorat cu o treime in acest an
Bilka, producator de tigla metalica, a avut primele noua luni ale anului o cifra de afaceri de peste 100 milioane de lei, in crestere cu 34% comparativ cu aceeasi perioada a lui 2013. In perioada mentionata, compania a produs si comercializat peste 3 milioane de metri patrati de invelitori metalice.
"Cresterea de 34% inregistrata in primele 9 luni ale acestui an confirma asteptarile noastre cu privire la numarul mare de acoperisuri ce necesita inlocuirea imediata. Chiar daca nu au fost demarate noi lucrari de constructii sau proiecte de anvergura, in domeniul nostru cerere exista si vine in mare parte din renovari, peste jumatate din totalul cererilor inregistrate de noi. Consideram vara lui 2014 ca fiind cea mai buna din istoria Bilka", a declarat Horatiu Tepes, proprietarul companiei.
Piata de acoperisuri s-a ridicat in 2013 la 27 milioane metri patrati , 62% fiind reprezentata de acoperisurile metalice. Pentru 2014 compania estimeaza o crestere similara celei din 2013, de 5 procente si o crestere de 2-3 procente a ponderii acoperisurilor metalice in totalul pietei de acoperisuri.
"Anul acesta in lunile de vara am produs la capacitate maxima, in trei schimburi, in unele zile iesind pe portile fabricii peste 200 acoperisuri. Asta se datoreaza eforturilor si investitiilor realizate in cei 7 ani de existenta. La noi vanzarile sunt impulsionate de un complex de factori: capacitate de productie optima, sistem logistic performant, gama larga de produse, distributie la nivelul intregii tari si echipa care reuseste sa coordoneze aceste elemente", a spus Tepes.
Investitiile din 2014 sunt in grafic
BILKA continua seria investitiilor demarate la inceputul lui 2014 care fac parte dintr-un plan investitional de amploare, cu finalizare in 2016, si care se ridica la aproximativ 5 milioane de euro.
"Investitiile realizate anul acesta se ridica la 2,5 milioane euro. O parte din aceasta suma a fost accesata pentru achizitionarea si renovarea platformei Romlag Brasov care este in plina desfasurare. O alta parte din investitii este reprezentata de achizitionarea a trei noi linii de productie: doua linii de tigla metalica care au crescut capacitatea de productie pentru tigla metalica Clasic cu 60% si o linie de accesorii pentru acoperis. Acum avem in curs investitia pentru o noua linie de accesorii pentru sistemul pluvial, proiect pentru care am accesat si fonduri europene", a precizat Tepes.
Bilka a inregistrat in 2013 afaceri de 104 milioane de lei. Fabrica din Brasov are in prezent mai multe hale de productie si depozitare care acopera o suprafata de peste 45.000 mp. Pe poarta fabricii au iesit doar anul trecut peste 3,2 milioane mp de tigla metalica. Liniile de productie sunt complet automatizate, bazandu-se pe cele mai noi tehnologii existente.
Sursa: http://www.business24.ro/companii/stiri-companii/afacerile-producatorului-de-tigla-metalica-bilka-s-au-majorat-cu-o-treime-in-acest-an-1549874