Miercuri, 24 Septembrie 2014
Ambasadorul Olandei: Romania trebuie sa profite de potentialul agriculturii, dar e nevoie de strategie si legi clare
Romania are un potential "urias" de dezvoltare prin agricultura, insa domeniul are nevoie de tehnologii noi, infrastructura, educatie, precum si de o strategie clara, cu investitii si o reformare a sistemului legislativ, cu clarificarea titlurilor de proprietate, apreciaza ambasadorul Olandei.
"Agricultura este una dintre oportunitatile Romaniei, dar agricultura inseamna tehnologie inalta, educatie, tehnologii noi, infrastructura, avem nevoie de sisteme de stocare si de a transporta bunurile de la ferme la piata. S-a demonstrat ca exista potential in Romania, dar pentru a beneficia, pentru a realiza acest potential este nevoie de o strategie clara, de investitii, este nevoie sa va reformati sistemul legislativ. As mentiona numai sistemul cadastral, este esential pentru fermieri sa aiba o imagine clara asupra proprietatii, terenurilor, sa aiba actele de proprietate clare pentru ca altfel nu pot obtine credite de la banci, spre exemplu", a declarat miercuri ambasadorul Olandei in Romania, Johannes Hendrik Mattheus Van Bonzel, la Forbes CEE Forum, potrivit Mediafax.
El a aratat ca un alt aspect important pentru imbunatatirea competitivitatii Romaniei il reprezinta utilizarea fondurilor Uniunii Europene, recomandand cheltuirea banilor alocati pentru dezvoltare, pentru construirea unei autostrazi care sa lege Ungaria de Romania.
"Daca Romania nu cheltuieste jumatate din suma alocata, oamenii din tara mea (Olanda - n.r.), de exemplu, se vor intreba de ce sa se mai aloce fonduri pentru Romania pentru ca, aparent, nu are nevoie de ele, pentru ca nu le-a folosit. Fondurile neutilizate de Romania ar putea fi folosite in alta parte. Noi, ca Uniune Europeana, am decis ca acesti bani sa mearga in Romania, datorita dezvoltarii uriase pe care o putem vedea aici, de exemplu creand autostrazi din Ungaria in Romania, ar avea un avant economic urias, dar daca nu se construieste, evident consecintele sunt de crestere economica scazuta, contributii fiscale mai mici si contribuabili intrebandu-se de ce nu se face nimic cu banii pusi deoparte", a spus Van Bonzel.
Cum se fac autostrazile
Ambasadorul a precizat ca si in cazul constructiei de autostrazi sunt necesare un sistem al cadastrului si unul de achizitii publice care sa functioneaze bine, iar autoritatile trebuie sa se asigure ca proprietarul terenului expropriat primeste o compensatie adecvata si nu mai mult si ca toate sistemele functioneaza.
Economia neagra ne inghite resursele
El a facut referire si la reformele fiscale necesare in Romania, punctand ca economia subterana repezinta intre 30% si 50%, potrivit diferitelor estimari, pierzandu-se astfel cateva miliarde prin neplata impozitelor, bani care ar putea fi utilizati in sanatate sau educatie.
"Am vazut ca in Romania 30%-40%, unii zic chiar 50%, economia nu este inregistrata, deci am putea sa ne imaginam cate miliarde se pierd prin neplata impozitelor si vedem ca sistemul de sanatate, de invatamant nu primesc ceea ce le trebuie pentru a tine pasul cu cerintele tehnologice, ale cetatenilor. Acestea sunt conditii de care mediul competitiv trebuie sa tina cont, prin urmare reforma fiscala este una cruciala", a adaugat ambasadorul.
El a mai atras atentia ca, pentru sporirea competitivitatii, legile trebuie sa fie clare, sistemul de justitie sa functioneze bine si sa nu existe coruptie.
Totodata, a recomandat oamenilor de afaceri sa aiba un dialog deschis cu autoritatile, intrucat ei reprezinta motorul economiei, platesc impozite, iar dupa ce le platesc au dreptul sa ceara politicienilor sa faca ceea ce trebuie, astfel incat mediu de afaceri sa poata crea locuri de munca, produse si sa contribuie la dezvoltarea economica.
Sursa: http://www.business24.ro/fonduri-europene/fonduri-agricultura/ambasadorul-olandei-romania-trebuie-sa-profite-de-potentialul-agriculturii-dar-e-nevoie-de-strategie-si-legi-clare-1549977