23 Mai 2013
Cum relanseaza strainii industria romaneasca: Peste 140 mil euro în 5 fabrici noi
Investiţiile străine directe au reprezentat cel mai important factor în dezvoltarea segmentelor industrial şi logistic, care au ajuns la un stoc de spaţii moderne de 1,4 mil. mp la finalul lui 2012.
Bosch va dezvolta o fabrică pe platforma industrială Tetarom situată la Cluj, în comuna Jucu, investiţia ajungând la 60 milioane de euro. Voestalpine – parte a grupului austriac specializat în producţia şi prelucrarea oţelului – a deschis la sfârşitul anului 2012 o nouă fabrică la Giurgiu, cu o investiţie de circa 20 milioane de euro. Compania americană Emerson a anunţat intenţia de mărire a capacităţii de producţie în Oradea prin realizarea unei unităţi de producţie şi suport, valoarea investiţiei fiind estimată la 50 milioane de euro. Fosta fabrică Tnuva, situată în Popeşti-Leordeni, lângă Bucureşti, specializată în producţia lactatelor, a fost achiziţionată de către compania turcească Sutas, tranzacţia fiind estimată la aproximativ 10 milioane de euro.
Michelin Group, unul dintre cei mai importanţi producători de anvelope la nivel global, a achiziţionat în ianuarie 2013 un teren cu suprafaţa de 20 de hectare, localizat în Zalău, pentru 1,6 milioane de euro, cu scopul de a extinde capacitatea de producţie a fabricii.
Pe fondul unei cereri scăzute, corelată cu un volum limitat al livrărilor anunţate pentru 2013, dezvoltările de tip build-to-suit vor rămâne principalul stimulent al activității de construcții pe sectorul industrial-logistic, susţin consultanţii DTZ Echinox.
Unde s-au închiriat spaţii de producţie
În 2012, nivelul închirierilor de spații industriale și logistice de clasă A și B a atins 100.000 mp, din care 50.000 mp au fost tranzacții încheiate în București, 25.000 mp în Ploieşti, 12.000 mp în Cluj-Napoca şi 10.000 mp în Timişoara.
Cele mai importante tranzacţii încheiate în 2012 au fost închirierea de către operatorul de servicii logistice DSV a 15.000 mp în cadrul proiectului deţinut de Portland Trust şi extinderea DB Schenker cu 5.000 mp în Phoenix Logistics Park, deţinut de Aviva.
În primele trei luni din 2013, închirierile au ajuns la 10.000 mp în Bucureşti. Volumul închirierilor semnate în aceeaşi perioadă în alte oraşe din România a fost mai mare decât cel din capitală, cele mai active locaţii fiind Ploieşti şi Braşov, cu un total de aproximativ 20.000 mp.
Citeste tot articolul:
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cum-relanseaza-strainii-industria-romaneasca-peste-140-mil-euro-in-5-fabrici-noi-182356.html
SURSA: CAPITAL.RO