PARCUL FOTOVOLTAIC DE 1,6 MILIOANE DE EURO INCEPE SA PRODUCA ENERGIE
Proiectul care viza amplasarea unor parcuri fotovoltaice pentru producerea energiei verzi in orasul Targu Frumos s-a concretizat. Astfel, locuitori orasului vor beneficia de avantajele producerii de energie regenerabila, fiind deja emisa autorizatia de catre Agentia pentru Protectia Mediului din Iasi pentru functionarea parcului fotovoltaic si producerea energiei verzi in zona raului Adancata.
Proiectul s-a realizat pe baza unei asocieri intre o firma greaca si primaria orasului. Desi contractul pentru "Realizarea unei capacitati de producere a energiei electrice prin valorificarea energiei solare – amplasare panouri fotovoltaice la Târgu Frumos", a fost semnat anul trecut, finalizarea acestuia s-a facut de curand. Constructia parcului a inceput la sfarsitul lunii decembrie anul trecut si s-a finalizat in urma cu cateva zile. Obiectul contractului viza realizarea pe terenul proprietate a Consiliului Local Târgu Frumos a unui parc fotovoltaic, pentru valorificarea energiei regenerabile.
Firma greceasca SC Montana Endless Energy a construit pe un teren de 2 hectare un parc fotovoltaic care va alimenta cu energie electrica orasul Târgu Frumos, capacitatea proiectata fiind de 1MW. Proiectul a fost aprobat inca din 2010 de catre Consiliul Local, dar nu a fost finalizat din cauza lipsei fondurilor.
Parcul va fi administrat de primaria orasului, iar durata asocierii este de 30 de ani de la data semnarii contractului cu posibilitatea prelungirii contractului cu acordul ambelor parti si a extinderii capacitatii de producere a energiei. SC Montana Endless Energy SRL a participat la asociere cu finantarea, proiectarea, implementarea, exploatarea si întretinerea parcului, dar vor fi acoperite de catre firma si cheltuielile necesare pentru buna functionare a proiectului.
"Noi am scos la licitatie terenul si am concesionat 22.000 de metri patrati. Firma greaca a finantat proiectul cu 1,6 milioane de euro, iar noua ne revine 1,5 la suta din producerea energiei, care va fi obtinut din vânzarea de energie electrica generata de proiect. Parcul a inceput sa fie construit in decembrie anul trecut si s-a finalizat zilele acestea. Deja s-au montat panourile, s-au adus transformatoarele. Noi vedem cum merge si daca e bine, vom mari capacitatea la 2-3 MW", a declarat Ioan Vatamanu, primarul orasului Targu Frumos.
Citeste articolul:
http://www.bzi.ro/parcul-fotovoltaic-de-1-6-milioane-de-euro-incepe-sa-produca-energie-352824
SURSA: BZI.RO