2 Dec 2013
Reteaua de restaurante fast-food Quasi Pronti anunta patru unitati noi
Quasi Pronti, reteaua de restaurante fast-food care ofera ca produse principale pastele, specialitatile din paste si pizza, a deschis un nou restaurant in cel mai nou centru comercial din Romania, Galati Shopping City. Alte trei unitati sunt in plan pentru anul viitor.
Restaurantul cu o suprafata de aproximativ 50 de metri deserveste intreaga zona de food-court a mall-ului si a generat 10 noi locuri de munca.
Reteaua Quasi Pronti se dezvolta in sistem de franciza pe piata romaneasca, licenta de master franciza fiind detinuta de Gabriela Gavojdea.
”Francizatul de la Galati este actualul partener de la Promenada Mall Braila. El a deschis noua locatie in baza planului de dezvoltare agreat la semnarea contractului de franciza si va sprijini extinderea retelei in Sud-Estul Romaniei ”, a declarat Gabriela Gavojdea.
Primul restaurant Quasi Pronti din Romania a fost deschis in anul 2008, in Bucuresti, iar, ulterior, reteaua de restaurante a fost extinsa treptat in mai multe orase din tara.
”2013 a reprezentat un an de consolidare al retelei si de eficientizare a operatiunilor astfel a fost deschisa o singura locatie. In 2014 insa planificam deschiderea a inca trei restaurante in Bucuresti, Iasi si Brasov ”, spune Gabriela Gavojdea.
Deschiderea unui restaurant Quasi Pronti necesita o investitie de aproximativ 30.000 de euro, la care se adauga taxa de franciza de 10.000 de euro si 5.000 de euro taxa de training. Un restaurant Quasi Pronti poate fi deschis in maximum 2 luni, insa reprezentantii companiei au si experienta deschiderii unei unitati in 9 zile. Potrivit reprezentanilor companiei, investitia poate fi recuperata in circa 1-2 ani de la demararea afacerii.
Franciza Quasi Pronti a fost adusa in Romania de Gabriela Gavojdea, in anul 2008, prin intermediul companiei Gustos Food SRL. Restaurantele ofera ca produse principale pastele, specialitati din paste si pizza, toate pregatite rapid in fata clientului.
Primul restaurant Quasi Pronti a fost deschis in anul 1999, in orasul Aveiro din nordul Portugaliei, de catre familia Ribeiro. Francizorul portughez ofera francizatilor retetele dupa care sunt pregatite preparatele, retete care imbina influentele italiane cu cele braziliene, deprinse de familia Ribeiro in perioada in care a trait in Brazilia.
Sursa: wall-street.ro