Luni, 29 Septembrie 2014
Salcia energetica: profit din biomasa
Salcia energetica este una dintre cele mai profitabile afaceri agricole pentru obtinerea de biomasa. In Suedia aceasta planta se cultiva de mai bine de 30 ani, pe cand in Romania este o cultura relativ noua.
Pe suprafata Romaniei in prezent sunt cultivate aproximativ 900 de hectare, urmand sa se infiinteze alte cateva plantatii cu suprafete cuprinse intre 15 si 2.000 de hectare.
Importanta acestei culturi este data de tocatura rezultata in urma recoltarii, care poate fi folosita ca materie prima pentru peleti sau brichete, insa poate fi utilizata si in marile centrale in cogenerare pentru producerea de electricitate si energie termica. Pentru aprovizionarea unei centrale cu o capacitate de 1 MW sunt necesare 10.000 de tone de tocatura pe an.
Benko Sandor, directorul companiei KWG - Salcie Energetica (firma care a introdus in 2007 pe piata din Romania salcia energetica) precizeaza, ca multe unitati de cogenerare sau fabricare a peletilor si brichetelor din tara si strainatate s-au inchis din cauza lipsei de biomasa.
In conditiile geografice ale tarii noastre recoltarea se realizeaza din doi in doi ani. Astfel se reduc costurile cu recoltarea, iar biomasa obtinuta este de o calitate superoara. Totusi, dupa primul an este obligatorie recoltarea pentru a stimula ramificarea tufei.
Daca in primul an pe o radacina vor fi 1-3 lujeri, dupa recoltare numarul acestora va ajunge la peste 10. La recoltare, incepand cu anul 3, se vor obtine 30 t/ha/an, timp de 20-25 de ani.
In ceea ce priveste costurile de infiintare ale unui hectar, acestea variaza intre 1.600 si 2.500 EUR fara TVA, pret care include si costurile lucrarilor de baza, cum ar fi: lucrari agricole de pregatire ale terenului, materialul saditor, precum si recoltarea dupa primul an. In unele cazuri, pe langa aceste lucrari exista posibilitatea de a fi necesare lucrari suplimentare de erbicidare, lucrari mecanice de combatere ale buruienilor sau aplicarea de insecticide, lucrari care pot ridica costurile cu pana la 900 EUR. Pentru rentabilitate se recomanda plantarea a minim 5- 10 hectare.
Pretul de comercializare al tocaturii la umiditate de 40% este de 40-50 EUR/tona. Unele companii care comercializeaza butasi asigura de asemeni si piata de desfacere.
Care este garantia unei afaceri profitabile cu salcie energetica?
Foarte important de stiut pentru cei ce doresc sa inceapa o afacere cu salcie energetica este, ca aceasta necesita de atentie si rabdare.
Cultura de salcie energetica nu este spectaculoasa in primul an, insa din anul doi, in cazul respectarii pasilor, aceasta isi va arata potentialul. Ca orice cultura agricola, salcia are o anumita tehnologie care trebuie respectata pentru a obtine rezultate. De asemenea, este recomandat ca persoana care se ocupa de intretinerea plantatiei sa detina cunostinte in agricultura. Foarte important pentru succesul plantatiei este ca materialul saditor utilizat sa fie achizitionat doar de la producatori autorizati. In cazul producatorilor care promit recolte uriase (de peste 50 t/ha) va recomandam sa incheiati contracte de garantii, pentru a fi despagubiti in cazul in care aceste productii nu se realizeaza.
Sursa: Business24